Blog
Romania Startup Nation

Noul program Start-Up Nation, prin care statul spune că va oferi fonduri nerambursabile de câte 200.000 de lei unui număr de 10.000 de firme, va interzice explicit finanțarea achiziției de softuri specifice pentru afacerile de creare de softuri la comandă (CAEN 6201) și nu va finanța deloc afaceri din domenii ca video-chat, astrologie, spiritism. În schimb, vor fi finanțate achiziționarea de spații de lucru, drone, echipamente pentru săli de fitness și altele. Prevederile sunt cuprinse în proiectul procedurii schemei de minimis pentru ediția 2018, care se va implementa de fapt mai mult în 2019, scos în dezbatere publică vineri de Ministerul pentru Mediul de Afaceri.

La cheltuieli eligibile sunt trecute, printre altele, „programe software necesare desfăşurării activităţii pentru care se solicită finanţare inclusiv licenţe, în valoare eligibilă de maxim 60.000 lei”. De asemenea, „Software pentru comerţul on-line este eligibil indiferent de codul CAEN pentru care solicită finanțare”, însă nu și pentru codul CAEN 6201, adică firmele care au „activitati de realizare a software-ului la comanda (software orientat client)”.

Cheltuieli eligibile noi:

  • în categoria echipamente sunt incluse echipamentele pentru locurile de joacă și săli de sport, fitness, x-body și de forță, drone.
  • De asemenea, va fi eligibilă achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ. Valoarea activului ce urmează a fi achiziţionat în cadrul programului se va face pe baza unei evaluări al unui expert evaluator ANEVAR, cu excepţia spaţiilor mobile de lucru/ producţie / prestări servicii / comerț. Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinaţie locativă, la momentul achiziției;  În categoria spațiilor sunt incluse corturile pentru organizare evenimente și baloanele presostatice. Pentru aceste cheltuieli nu este necesar raport ANEVAR.

Proiect Procedura SUN2018 by on Scribd

De asemenea, a fost eliminată selecția pe principiul „primul-venit-primul servit”, criticată de consultanți și de unii antreprenori.
În schimb, s-a păstrat depunctarea masivă, cu 15 puncte din start, a afacerilor din Buucrești și județele Cluj și Ilfov, care au peste 4 IMM-uri la suta de locuitori.

În programul Start-Up Nation 2018-2019, 10.000 de firme mici și mijlocii înființate după data de 30 ianuarie 2017 ar urma să primească finanțări de maximum 200.000 de lei fiecare, de la stat. Perioada de consultare publică ar urma să se încheie la sfârșitul lui octombrie sau începutul lui noiembrie. Potrivit celor mai recente discuții din Comitetul consultativ, înscrierea în program ar urma să se deschidă în noiembrie, ceea ce va împinge implementarea programului mult în anul 2019. De aceea în anul 2019 Guvernul ar trebui să aloce 2 miliarde de lei în bugetul de stat pentru plățile din programul Start -Up Nation 2018.

Proiect OUG SUN Update by on Scribd

Pentru mai multe detalii vizitati startupcafe.ro.